marți, 17 februarie 2015

Chiftele de porumb cu ou posat si salsa



Sunt strangatoare de reviste Good Food. Cu exceptia primelor numere aparute, nu am ratat nimic. De fapt, imi este foarte greu sa rezist sa nu cumpar orice carte sau revista care ar avea legatura cu mancarea. Pentru ca imi place si sa testez retetele, nu doar sa adun material de lectura, azi am incercat chiftelele de porumb din Good Food. Foarte bune. Si combinatia cu avocado, ou posat si salsa este extraordinara.

Ingrediente
Pentru chiftele:
300 g branza de vaci
3 oua
1 conserva de 340 g porumb dulce
300 g faina
1 mana coriandru, tocat
1 catel de usturoi
1/2 lingurita paprika afumata
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita chimion

Pentru salsa:
400 g ardei copti
1/2 ceapa mica
1 ardei iute verde
1 mana de coriandru
zeama de la 1/2 lamaie

Pentru servit:
2 oua
2 avocado
80 g rucola


1. Puneti intr-un bol branza si ouale si amestecati-le cu ajutorul unui tel.


2. Adaugati coriandrul tocat, porumbul si usturoiul tocat marunt si amestecati.


3. La final puneti faina, condimentele si bicarbonatul. Amestecati bine.


4. Incingeti putin ulei intr-o tigaie. Luati cu lingura din aluat si puneti chiftelele in tigaie. Lasati-le 3-4 minute pe fiecare parte, pana cand devin aurii.
5. Pentru salsa, tocati ardeii copti, coriandrul, ceapa si ardeiul iute si amestecati-le intr-un castron. Stoarceti deasupra zeama de lamaie si amestecati. Puneti salsa deoparte.
6. Pentru posatul oualor sunt tot felul de metode. Eu o sa v-o spun pe cea care imi iese mie. In primul rand, trebuie sa fiti siguri ca ouale sunt proaspete si la temperatura camerei. Puneti o oala cu apa pe foc si lasati-o sa ajunga aproape de punctul de fierbere, dar sa nu fiarba. Puneti putin otet in apa, ca sa ajutati albusul sa se infasoare in jurul galbenusului. Spargeti ouale in vase mici, separate. Creati un vartej in oala cu ajutorul unei linguri si dati drumul oualor, pe rand, in mijlocul vartejului. Lasati-le 4 minute si scoateti-le cu ajutorul unei linguri sau spatule.
7. La final, luati o chifteluta cu porumb, asezati felii de avocado deasupra ei si apoi oul posat. Asezati langa cateva linguri de salsa.
Pofta buna!

luni, 9 februarie 2015

Varza de Bruxelles cu crispy bacon


Nu cunosc multe persoane care sa se dea in vant dupa varza de Bruxelles. Daca este si cazul tau, iti propun sa incerci reteta asta. S-ar putea sa-ti schimbi pararea.

Ingrediente:
1 punga varza proaspata de Bruxelles
1 ceapa, tocata marunt
 2 cuburi de unt
1 pachet bacon feliat
3, 4 linguri otet balsamic
1 lingura seminte de susan 
sare
piper

Taiem baconul marunt si il punem in tigaie impreuna cu untul. Il lasam cateva minute, pana se face crispy.


Il scoatem si il punem deoparte.
In zeama lasata de bacon, calim ceapa. O lasam putin, cat sa se inmoaie, apoi adaugam varza spalata si taiata in doua. Punem capacul pe tigaie si o lasam sa se inabuse timp de 10 minute.


Luam capacul si adaugam otetul balsamic. Amestecam bine. Condimentam cu sare si piper. Amestecam. O mai lasam 2, 3minute si este gata.
La final presaram seminte de susan. 




Budinca de chia cu lapte de cocos si fructe proaspete


Semintele de chia sunt mici si negre si provin de la planta Salvia Hispanica. Este o planta din America de Sud, inrudita cu menta si se pare ca aztecii si maiasii consumau semintele pentru ca sunt un boust de energie. Sunt foarte bogate in nutrienti si antioxidanti si se pare ca aceste seminte contin mai mult Omega 3 decat somonul. Previn aparitia diabetului, a bolilor cardiovasculare, a bolilor gastrointestinale si a cancerului. Imbunatatesc functiile creierului si sporesc longevitatea. Le puteti folosi in budinci, shakeuri sau chiar presarate peste salate.


Ingrediente:
40 g seminte de chia
250 ml lapte de cocos
2 linguri de miere
zeama de lime (optional)
fructe proaspete

1. Puneti semintele de chia intr-un bol impreuna cu laptele de cocos si amestecati cateva minute cu o lingura. Semintele se vor umfla, mai ales daca le lasati un pic sa stea deoparte pana sa adaugati restul de ingrediente. 2. Adaugati mierea si niste zeama de lime, amestecati si gata budinca.
3. Ca topping, folositi fructe proaspete, migdale sau nuci.
Pofta buna!

miercuri, 4 februarie 2015