luni, 21 mai 2012

Curry cu pui si cartofi


    Foarte bun chicken curry am facut sambata asta. Mirosea in bucatarie a vacanta in Asia si soare si lene pe sezlong in timp ce o tantita iti face masaj de relaxare si dinspre terasa de la doi pasi mai incolo vine aroma de yummy food de vacanta. Exact asa mirosea la mine in bucatarie si imi venea sa ma sui in primul avion si sa plec. Dar mult mai este pana acolo, din pacate.
Asa ca, ce sa zic, m-am multumit cu un curry facut cat ai zice Asia cu sos gata de folosit, cumparat de la raionul de chestii internationale din Auchan (care se dovedeste a fi extrem de bun). Si a iesit atat de bun ca salivez si acum numai cand ma gandesc.


Ingrediente:
4-6 pulpe de pui dezosate sau nu
sos curry
8 cartofi
2 salote
1 ceapa rosie
500 ml apa
100 ml lapte de cocos

Calim ceapa intr-o lingura de ulei.


Amestecam cu curry


Punem pulpele de pui deasupra si le mai lasam 1 minut pana sa completam cu apa.


Completam cu apa in functie de cat de gros sau nu vrem sa fie sosul. Cand incepe sa fiarba, punem si cartofii taiati cubulete.


Lasam sa fiarba acoperit inca 20 de minute. Turnam laptele de cocos la final si asta e tot.



Pofta buna!

Fisherman's pot


     Fisherman's pot sau brodetto dei pescatori cum este cunoscuta la italieni, este supa pescarului sarac, facuta din captura zilei. In Italia, mai precis in regiunea Emilia Romagna unde se spune ca s-a nascut reteta, pescarii Adriaticii foloseau pestele pe care nu reuseau sa-l vanda in piata. In principiu era vorba despre pestii prea mici ca dimensiuni sau considerati de calitate mai proasta. Supa era completata cu creveti sau midii si atunci cand existau pe masa, cu cartofi.
In Franta, varianta de servire este cu pasta de usturoi si crutoane.
In cazul farfuriei mele, am folosit ce pesti am gasit la hipermarket, adica caras, stavrid, carne de scoici si creveti.

Ingrediente:
1 kg de peste
o mana de carne de scoici
o mana de creveti
1 praz
1 ceapa mare
4 catei de usturoi
5 cartofi
1 chilli
125 ml vin alb
2 linguri pasta de tomate
1 lingura ulei de masline
2x 400g pulpa de rosii la conserva

Calim ceapa, usturoiul si prazul in ulei de masline, in jur de 10 minute, pana cand capata o culoare frumoasa si se inmoaie. Nu trebuie insa sa le lasam sa se maroneasca. Eu nu am gasit praz, asa ca am pus ceapa verde. Nu e asa grav:)


Punem pasta de tomate peste si amestecam bine, plus foile de dafin.


Turnam vinul si amestecam bine.


Asezam frumos si pestele taiat in bucati. Eu am lasat inclusiv capul si coada, special pentru husbandul constantean. Daca nu va plac, le aruncati. Si sa nu uitam de rosii


Presaram cimbru pe deasupra si daca vreti, niste chilli.


E cam patrunzatoare privirea pestelui din oala, trebuie sa recunosc, dar daca simtiti ca va strapunge, turnati niste apa peste, puneti capacul si uitati de el 20 de minute.
Cand expira timpul, punem si cartofii taiati cubulete si mai lasam supa 20, 30 de minute.


Cu 5, 10 minute inainte sa fie gata, punem si crevetii si scoicile, cu sau fara cochilie. Si cam asta e tot.

Pofta buna!


Drob de miel



Nu eram convinsa anul asta ca vreau sa fac drob si asta pentru ca nu mai am masina de tocat. Intre timp am aflat ca drobul se poate face si cu maruntaie tocate, nu doar date prin masina. Soacra mea de altfel, asa il face. Este prima data cand am incercat, dar ar iesit foarte bun. Asa ca va dau reteta si anul viitor postez si varinata invata de la bunica.

Ingrediente:
cca 2 kg organe de miel (inima, rinichi, plaman,ficat)
5 oua mari
1 legatura ceapa verde
3 fire usturoi verde
patrunjel prospat, tocat marunt
marar
sare
piper


Spalam bine organele si le punem intr-o oala la fiert. Daca folositi ficat, puneti-l mai la urma si nu-l lasati sa fiarba foarte mult.
Cand toate sunt fierte, le scoatem din oala si le lasam sa se raceasca bine, apoi le tocam marunt.
Tocam si verdeata si o adaugam peste carne impreuna cu ouale. Condimentam cu sare si piper si amestecam cu mainile pana la omogenizare.
Punem toata compozitia intr-o tava unsa cu putin unt, asta in cazul in care nu avem prapor. Daca aveti prapor, asezati-l in tava in asa fel incat sa-i ramana marginile mai lungi si sa puteti inveli compozitia cu ele.
Daca nu, puneti compozitia in tava unsa cu unt, eventual tapetata si cu pesmet si dati totul la cuptor pentru 1 ora.
Cam asta e. Spor la gatit!


Ciorba de miel


Friptura de porc in oala sub presiune



   Nu stiu daca exista ceva mai simplu decat gatitul la oala sub presiune. Este adevarat ca presupune un pic de atentie pana cand deprinzi procedura, dar daca ai invatat-o, oala asta nu ar trebui sa-ti lipseasca din bucatarie. Mancarea se face mult mai repede decat pe aragaz sau in cuptor, carnea ti se topeste in gura si unde mai pui ca nu murdaresti nu stiu cate vase ca sa o prepari.

In cazul de fata am facut o friptura dintr-o bucata mai mare de pulpa de porc, pe care am frecat-o bine cu putin ulei de masline, cimbru, boia dulce si niste amestec pentru carne de porc


 si am pus-o in oala cu apa pana la jumatatea marcajului de maxim.


Am inchis bine oala. Aici trebuie sa aveti mare grija la cateva detalii importante, ca sa nu riscati sa va explodeze ceva prin bucatarie. Puneti capacul si plasati manerul de inchidere perpendicular pe toartele oalei. Apoi inchideti. Oala se pune pe foc cu supapa de presiune ridicata si in momentul in care incep sa iasa aburi, supapa se blocheaza; adica se lasa pe orizontala. In acel moment reducem si flacara si lasam oala la foc mic cca. 1 ora.
Daca vreti sa faceti o supa, sunt suficiente 30 de minute si un pic mai multa apa, plus legume.
Sau puteti sa faceti carnea in mai multa apa, sa adaugati legume si sa pregatiti doua feluri de mancare: supa cu legume si carnea sa o mai puneti putin la cuptor si sa o mancati cu legume sote sau piure sau ce vreti.
Avantajul oalei sub presiune este ca iti ofera multiple posibilitati.

Dupa o ora am oprit focul, am ridicat supapa cu coada unei linguri si am lasat oala sa stea pe aragaz inca jumatate de ora ca sa scada presiunea din interior. Este foarte important sa nu deschideti capacul imediat cum ati oprit focul. Aburul din interior poate provoca arsuri serioase. La fel se poate intampla daca incercati sa ridicati supapa cu degetele. Cateva reguli simple pentru o mancare yummy.


Si cam asta este friptura de duminica asta.


Pofta buna!


duminică, 20 mai 2012

Tea time


     Nu, nu eu sunt marea bautoare de ceaiuri in casa. Colectia din poza i se datoreaza lui Liviu. Si e doar jumate din ce exista in dulap. De fiecare data cand plecam din tara cu masina, eu dau iama in mirodenii si oale, el in ceaiuri. In cazul celor de la Milford si Teekane (preferatele) trebuie sa ii dau dreptate. Nu au nici o legatura cu ce gasesti pe la plafar. Sunt parfumate, fructate si trebuie sa recunosc ca pana si mie mi-a placut gustul. Si spun asta pentru ca eu nu pot sa beau ceai. Creierul meu le asociaza cu gripa, indigestia, gastrita sau alte stari din astea exceptionale in care ti se recomanda sa il bei.
 Dar pentru dear husband as goli oricand rafturile ca sa-i completez colectia.

marți, 15 mai 2012

Un fel de Chicken Chow Mein


   Am constatat ca in ultima vreme apetitul nostru pentru Asia este din ce in ce mai mare. Dupa absolut incredibila si breath taking vacanta de vara trecuta din Bali, pur si simplu nu ne-am mai uitat spre nici o alta destinatie de vacanta. Si la cate documentare am vazut in ultimele doua, trei luni despre diverse zone din Asia, ca doar vine imediat concediul, cred ca o sa devenim un fel de guru in materie. Pana prin august insa, ne multumim cu ce pot eu sa fac in bucatarie in materie de cooking.

Ingrediente:
1/2 pachet noodles chow mein
3 pulpe de pui/piept de pui
1/2 ardei rosu
1/2 morcov
cateva frunze varza creata
3 catei usturoi
1 lingura sos soia
1 lingura sos peste
1 lingura zahar brun
2 linguri apa
optional- cateva legume chop suei

Pentru ca am fost la piata destul de tarziu si toate legumele aratau stafidite, am cumparat de la supermarket un amestec de legume asiatice, care continea morcov, brocoli, porumb, water chestnut si muguri de bambus. La final le-am amestecat si cu niste legume chop suei care imi ramasesera prin frigider. Daca doriti sa faceti la fel, le gasiti la Billa sau Mega Image, asta in cazul in care nu aveti timp sa ajungeti la un magazin chinezesc.

Amestecam sosurile intr-un castron.

Punem noodlesii intr-un bol si turnam apa fiarta peste ei. Ii lasam sa stea 5 minute, apoi ii scurgem de apa.

Intr-o tigaie prajim puiul taiat feliute subtiri si lungi, intr-o lingura de ulei. Il lasam pana cand se maroneste frumos.


Adaugam apoi legumele si le mai lasam 3-5 minute, sa se inabuse bine.


Punem si amestecul de sosuri peste si noodlesii si amestecam bine de cateva ori. Si asta este tot.



Pofta buna!

luni, 14 mai 2012

Salata de vara


Clatite cu urda si marar


   Clatitele cu urda si marar sunt o specialitate de-a bunicii. De fapt, in ordinea desfasurarii lucrurilor, bunica prepara aluatul ca sa iasa placintele pufoase, moi si de grosime ideala, iar bunicu' se ocupa de prajit, sucit si rasucit. E un adevarat ritual si nu stiu cum fac, dar de fiecare data le iese perfect. In aproape fiecare duminica povestea se repeta si fix in perioada asta, umplutura preferata este urda amestecata cu zahar si marar.
Nu o sa va povestesc acum despre cum sa faceti clatita perfecta, pentru ca sigur, sigur fiecare are propria varianta incercata si rasincercata.
Asa ca o sa va povestesc despre umplutura. Amestecati niste urda proaspata, preferabil varianta mai cremoasa, mai untoasa cu marar proaspat tocat marunt, marunt si cu zahar dupa gust.


Umplem apoi clatitele, tot dupa gust si cam asta e tot.

Pofta buna!

joi, 3 mai 2012

Mancare de limba cu masline


Rareori mi se intampla sa fac limba cu masline. De data asta a fost la cererea sotului, care a zarit in timp ce eram la cumparaturi o caserola cu limbi de porc. Am mai pus in cos si niste masline negre si a doua zi m-am apucat de treaba.

Ingrediente:
2,3 limbi de porc
1 ceapa mare
masline
bulion
3 foi de dafin
sare
piper

Fierbem limba intr-o oala cu apa pana cand carnea este moale. Scurgem apa de pe ea si o lasam sa se raceasca, dupa care o curatam bine de pielea de deasupra si o taiem felii nu foarte groase.


Tocam marunt o ceapa si o punem la calit in putin ulei de masline.


Cand devine sticloasa, o stingem cu putin bulion, adica suc de rosii pentru cine nu stie ce zic eu aici si cu putina apa. Adaugam limba taiata felii, o mana buna de masline negre, foile de dafin, sarea si piperul.


 O mai lasam sa fiarba acoperim cca 20, maxim 30 de minute, avand grija ca in timpul asta sosul sa nu scada prea mult si mancarea sa se lipeasca de fundul cratitei. Daca ne place cu sos mai mult, completam cu bulion si apa, daca nu, il lasam sa scada pana cand ne place.


Pofta buna!

Supa de pui cu taietei


  Mi-a dat bunica la ultima vizita facuta acasa un pui galben si frumos de tara. Ei stau la oras in Tg. Mures, dar primesc periodic de pe la rude sau de la prietenii din Bistrita pui crescut la ei in curte, branza proaspata, lapte de bivolita si legume de gradina. Intotdeauna bunica imi congeleaza cate o portie sanatoasa din ce primeste si mi le pastreaza pana reusesc sa ajung acasa...lucru care nu se intampla atat de des pe cat mi-as dori.
Supa de pui cu taietei este o specialitate a casei, asta pentru ca bunica o face cu taietei din aluat framantat de ea in casa si taiat in fasiute subtiri ca ata, pe care le ususca apoi pe un ziar pana cand sunt bune de folosit. Taieteii ii fierbe separat si apoi ii pune intr-o supa clara si deloc grasa, facuta pe pui.
Recunosc ca eu nu am avut de data asta rabdarea necesara sa framant, asa ca am cumparat taieteii. In rest, am respectat intocmai pasii pe care i-am vazut de atatea ori cand bunica pregatea masa.

Ingrediente:
o jumatate de pui
2,3 morcovi
1 pastarnac
1 ceapa
taietei, in functie de preferinte
patrunjel proaspat, tocat

Am scris de o jumatate de pui, pentru ca unul intreg este prea mult pentru o supa.


Il puteti pune la fiert cu totul daca doriti sa folositi separat pieptul de pui, de exemplu, pentru o salata boeuf. Altfel, eu zic ca e cam mult.
Spalam bine carnea si o punem la fiert intr-o oala, impreuna cu morcovul, pastarnacul si ceapa, pe care le lasam intregi.


Cand carnea este fiarta, punem taieteii dupa preferinte (mai multi sau mai putini) la fiert separat de supa. In felul asta evitam ca supa sa se ingroase sau sa devina gelatinoasa cand se raceste. Ii adaugam in supa si presaram patrunjel proaspat tocat marunt.


Pofta buna!

miercuri, 2 mai 2012

Ciorba ardeleneasca de porc


    Ciorba asta la noi este o nebunie de culori datorata legumelor multe pe care le contine. Practic puteti pune ce vreti voi de la ardei rosu, cartofi, mazare, morcovi, pentru o ciorba cat mai consistenta. Lucrurile nu ar fi cum trebe daca la final nu am drege totul cu un castron bun de smantana grasa frecata bine cu un ou. Daca aveti sa puneti si niste zama de varza, atunci chiar ca mai bine nu se poate.

Ingrediente:
500 g carne slaba de porc
3,4 cartofi
3 morcovi
2 pastarnaci
1 ardei rosu mare
2 maini bune de mazare
300 g smanatana
zeama de varza/bors/ceva de acrit
1 ou

Treaba e cum nu se poate mai simpla. Taiem cubulete potrivite carnea de porc. Daca vreti sa scapati de aceasta corvoada, o gasiti facuta cubulete pentru gulas la aproape orice supermarket. Eu am mai luat din Auchan sau Mega Image.
Taiem cubulete mici si legumele si le punem la fiert impreuna cu carnea.


Aproape de final punem zeama de varza sau putin bors fiert si racit separat (varianta asta noi nu o prea folosim) sau ceva de acrit. Daca nu aveti si nu aveti nimic in casa, cred ca puteti putin si niste Bors Magic la plic.
Cand carnea si legumele sunt fierte oprim focul si batem separat un ou cu smantana. Ne asiguram ca ciorba s-a stamparat, cum zice bunica mea, dupa care putem pune linistiti si smantana. Si asta e tot.


Pofta buna!