joi, 31 iulie 2014

Gogonele murate


Spalam bine gogonelele si le punem intr-un borcan impreuna cu cateva crengute de cimbru, tulpini de marar, 2,3 ardei iuti si cativa catei de usturoi.
Turnam peste ele apa rece, sarata dupa gust, legam borcanul bine sau ii punem capac si il capsam, dupa care il punem sa stea undeva la rece. Nu foarte rece ca sa nu inghete si nu cald, ca sa nu se strice.
 Si asta este tot.

Supa crema de mazare cu menta


Reteta am gasit-o in Good Food si mi-a placut foarte mult. Supa este fresh, racoritoare si plina de arome. Pentru zilele de vara e numai buna.

Ingrediente:
200 g cartofi
300 g mazare
500 ml supa de pui
150 g iaurt grecesc
2 felii prosciutto/bacon
2 linguri de menta tocata
piper


Spalam bine cartofii, ii curatam de coaja si ii dam pe razatoare. Ii punem intr-o oala impreuna cu supa si ii lasam sa fiarba 8 minute.


Adaugam mazarea si mai lasam totul la fiert 5 minute.


Dam totul prin blender.

Incorporam iaurtul si menta tocata marunt.


Condimentam cu piper si asezam feliile de prosciutto/bacon pe care le-am prajit inainte pana cand au devenit crocante.


Pofta buna!

miercuri, 30 iulie 2014

Tort cu creme patissiere


In weekend am facut un tort. Usor, cu crema de vanilie si capsuni. Recunosc ca am trisat putin, pentru ca am cumparat blaturile, dar asta iti salveaza niste timp. Daca totusi vreti sa fie suta la suta facut in casa, coaceti trei blaturi cu aroma de vanilie. Pentru umplutura am folosit creme patissiere. Pentru ca este cremoasa, delicioasa, vanilata si poate fi folosita ca umplutura in eclere, tarte, prajitura Napoleon si practic in orice vreti.


Ingrediente:
3 blaturi de tort
o mana de capsuni
300 ml lapte
3 galbenusuri
50 g zahar
1 lingura de faina
1 cub de unt
1 pastaie de vanilie
zahar pudra


Prima data facem creme patissiere, pentru care amestecam intr-un bol galbenusurile cu zaharul si faina. Le amestecam aproximativ 2 minute cu mixerul, pana cand obtinem o crema pufoasa, pe suprafata careia paletele lasa urme.


Separat, taiem pe lung pastaia de vanilie, ii scoatem semintele cu cutitul si le punem intr-o craticioara impreuna cu laptele. Punem in lapte nu doar semintele, ci si pastaia despicata. Aducem laptele la punctul de fierbere, apoi dam focul mic si il lasam sa mai fiarba cateva minute.


Turnam apoi o treime din lapte peste crema de galbenus din bol, amestecam pana la omogenizare si apoi punem si restul de lapte. Fara pastaia de vanilie, pe care o puteti usca si apoi pune intr-un borcan cu zahar. Si asta ar fi o metoda foarte simpla de a face zahar vanilat acasa.

Punem amestecul obtinut pe foc si il lasam sa ajunga la fierbere, amestecand continuu.


Si continuam amestecatul pana cand crema se ingroasa si devine lucioasa. Ar trebui sa dureze aproximativ 2 minute. Aveti grija sa nu o amestecati prea mult, pentru ca o sa se strice. La sfarsit o luam de pe foc si adaugam un cubulet de unt. O acoperim cu folie alimentara ca sa nu faca pojghita pana cand o folosim. Din ingredientele scrise mai sus, iese cam 200, 240 g de crema. Pentru tort o sa aveti nevoie de dublul cantitatii.


Cum crema este gata, pregatim pentru asamblare o tava cu pereti detasabili. Taiem blaturile de tort in functie de dimensiunile tavii, ca in poza de mai jos.


Apoi ne ocupam de capsuni. Trebuie sa fiti atenti cand cumparati sa gasiti capsuni de aprozimativ aceleasi dimensiuni. Daca sunt si mai mici si mai inalti, peretii tortului nu vor iesi egali. Spalam capsunile si le taiem pe jumatate. Asezam prima foaie de tort in tava, apoi punem capsunii pe margini, cu mijlocul spre exterior, ca in poza de mai jos.


Cand am terminat, punem un strat de crema, nivelam, apoi inca o foaie de tort, iarasi crema si terminam cu a treia foaie de tort.


Daca vreti sa arate mai spectaculos, presarati zahar pudra pe toata suprafata ultimului blat. Incingeti la flacara o tepusa de metal pentru frigarui si cand se inroseste, trasati linii peste zaharul pudra. Pueti face ce model vreti.


Decorati cu fructe si dati tortul la rece. Cand vreti sa-l scoateti din forma, incalizti marginile tavii cu un arzator, apoi scoateti-o.



Pofta buna!










Fasole lata in bulion


In fiecare an bunicii mei pun pe iarna si fasole lata in bulion. Din ea fac foarte simplu o supa. Adica pun la fiert continutul din borcan impreuna cu morcov si pastarnac si iata supa. Sau o fac scazuta. In oricare dintre variante iese foarte buna, plus ca este o varianta rapida de pranz in zilele in care nu ai timp de nimic.

Ca sa o pui pe iarna nu e mare lucru. Intai spalam fasolea, ii rupem capetele si apoi o rupem si pe ea in 3 sau 4, in functie de cat de lunga este pastaia. Ar trebui sa arate cam asa


O fierbem bine in apa cu sare si separat incalzim bulion. Ne trebuie cam o sticla de 1 litru la 4 borcane ca cel de mai sus.

Cand fasolea este fiarta o punem in borcane impreuna cu apa in care a fiert, lasand loc si pentru bulion. Ideea este sa iasa un mestec potrivit de lichid. Puneti bulionul cu un polonic, mai adaugati niste apa din fiertura si vedeti ce vi se pare ca ar mai trebui.


Borcanul trebuie sa arate cam asa dupa capsare.

La final, fierbem borcanele intr-o oala in care am pus si o carpa, pentru stabilitate. Le lasam apoi sa se raceasca si le punem la rece.



Salata de sfecla rosie pentru iarna


Salata de sfecla rosie se face extrem de simplu. Prima data spalam sfecla si o punem intr-o tava la cuptor. O lasam sa se coaca bine, apoi o curatam de coaja si o dam pe razatoare. O punem in borcan impreuna cu un amestec facut dupa gust, din otet, zahar si sare. La acesta mai punem si putin hrean dat pe razatoare. Sau daca nu va place, nu puneti. Fara el salata de sfecla o sa fie mai dulce.
Si asta e tot.

Pofta buna!

Castraveti murati in otet


Pentru ca se apropie vremea pusului pe iarna...castraveti murati in otet. Nu am cantarit castravetii, pentru variaza cantitatile in functie de marimea borcanului in care vreti sa-i puneti. Ideea este ca borcanul sa fie plin, dar nu pana la refuz.

Ingrediente
Borcan 1L:         Borcan 2L:         Borcan 3L:        Borcan 5L:         Borcan 8L:
40 g zahar           80 g zahar           120 g zahar        200 g zahar        320 g zahar
20 g sare             40 g sare             60 g sare           100 g sare          160 g sare
100 ml otet          200 ml otet         300 ml otet         500 ml otet         800 ml otet


Prima data spalam castravetii si ii asezam in borcan. Ii acoperim cu apa rece, lasand loc in borcan si pentru amestecul de zahar, sare si otet, pe care il facem separat si amestecam bine, apoi il runam in borcan. In plus mai punem 1/4 dintr-un plic de conservant, 2,3 tulpini de hrean, cateva boabe de piper si o lingura seminte de mustar.
Capsam borcanele si le punem la rece.

joi, 17 iulie 2014

Gogosi


Azi bunica ne-a facut gogosi. Perfecte, asa cum i-au iesit intotdeauna. Am incercat sa aproximez cantitatile de faina si lapte, pentru ca ea le pune din ochi si tot timpul incearca sa-mi explice ca ea nu are nevoie de cantar ca sa stie daca aluatul e destul de vartos sau daca mai are nevoie de faina. Stiu ca asta nu va lamureste, dar daca vi se pare ca aluatul v-a iesit mult prea moale, mai puneti putina faina. Restul ingredientelor cred ca am reusit sa le aproximez bine.

Ingrediente:
2 oua
600 g faina
1 plic drojdie uscata
500 ml lapte amestecat cu putina apa minerala
putina sare
2 linguri zahar
50 g unt

Incalzim laptele, dar nu pana la punctul de fierbere si il amestecam cu putina apa minerala. In el dizolvam si drojdia si apoi zaharul. Bunica zice ca daca laptele este fierbinte, strica drojdia si atunci nu o sa mai dospeasca. Amestecul de lapte il turnam treptat peste faina si framantam cu mana pana cand obtinem un aluat mai cleios. Asa este la inceput, deci nu trebuie sa va faceti probleme ca nu v-a iesit bine. Il framantam pana cand se leaga putin, apoi turnam peste el galbenusurile de la cele doua oua, frecate cu putina sare.


Reluam framantatul si continuam pana cand aluatul se desprinde de pe degete.

Bunica spune ca iti dai seama cand este bine framantat pentru ca atunci aluatul incepe sa faca niste bule.
Ca sa finalizam, batem albusurile de la cele doua oua, spuma.

Punem spuma de albus peste aluat si amestecam cu mainile, ca sa se incorporeze.

Adunam aluatul ramas pe marginile castronului in care am framantat, aranjam tot aluatul ca sa aiba o forma rotunda, presaram putina faina pe deasupra si o intindem cu mana, apoi il lasam deoparte la dospit.

Cand este gata, il impartim in doua bucati. Presaram suprafata de lucru cu faina si intindem fiecare bucata, pe rand, cu sucitorul. Nu trebuie sa facem o foaie prea subtire.


Apoi decupam cercuri folosind gura unui pahar.


Le punem la prajit in baie de ulei, avand grija sa nu le ardem. Ele se umfla foarte repede si se maronesc la fel de repede, deci trebuie lasate cam 1 minut pe fiecare parte. Gustati prima transa sa fiti siguri ca sunt facute la interior.

Daca vreti, puteti incerca sa faceti si un fel de langosi, chiar foarte simplu. Umpleti aluatul cu branza sarata sau varza calita sau ce va place.


La final tavaliti-le prin zahar pudra si mancati-le cat sunt calde. Dupa nu mai sunt atat de bune.

Pofta buna!