miercuri, 2 mai 2012

Ciorba ardeleneasca de porc


    Ciorba asta la noi este o nebunie de culori datorata legumelor multe pe care le contine. Practic puteti pune ce vreti voi de la ardei rosu, cartofi, mazare, morcovi, pentru o ciorba cat mai consistenta. Lucrurile nu ar fi cum trebe daca la final nu am drege totul cu un castron bun de smantana grasa frecata bine cu un ou. Daca aveti sa puneti si niste zama de varza, atunci chiar ca mai bine nu se poate.

Ingrediente:
500 g carne slaba de porc
3,4 cartofi
3 morcovi
2 pastarnaci
1 ardei rosu mare
2 maini bune de mazare
300 g smanatana
zeama de varza/bors/ceva de acrit
1 ou

Treaba e cum nu se poate mai simpla. Taiem cubulete potrivite carnea de porc. Daca vreti sa scapati de aceasta corvoada, o gasiti facuta cubulete pentru gulas la aproape orice supermarket. Eu am mai luat din Auchan sau Mega Image.
Taiem cubulete mici si legumele si le punem la fiert impreuna cu carnea.


Aproape de final punem zeama de varza sau putin bors fiert si racit separat (varianta asta noi nu o prea folosim) sau ceva de acrit. Daca nu aveti si nu aveti nimic in casa, cred ca puteti putin si niste Bors Magic la plic.
Cand carnea si legumele sunt fierte oprim focul si batem separat un ou cu smantana. Ne asiguram ca ciorba s-a stamparat, cum zice bunica mea, dupa care putem pune linistiti si smantana. Si asta e tot.


Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu