Am gasit intr-una dintre cartile lui Gordon Ramsay reteta aceasta pentru renumitii hash browns din America. Hash browns sunt cartofi dati prin razatoare sau taiati julienne si apoi prajiti in tigaie. Sunt crocanti la exterior si moi in interior, deliciosi si merg de minune cu oua si bacon caramelizat.
Ingrediente:
500 g cartofi
1 ceapa mare
6 oua
4 linguri ulei de masline
100 g unt
8 felii de bacon
sare
piper
paprika
cateva felii de mozzarella, optional
1. Curatati ceapa si cartofii si dati-le prin razatoarea mare. Puneti totul intr-o sita, stropiti cu ulei de masline si condimentati cu sare, piper si putina paprika. Lasati cartofii sa stea putin asa, apoi stoarceti-i bine cu mana. Cu cat stoarceti mai mult lichid, cu atat mai crocanti se vor face cartofii.
2. Puneti cca. 2 linguri de ulei de masline intr-o tigaie, la incins. Asezati cartofii in tigaie si apasati-i cu spatele unei linguri de lemn sau al unei spatule, ca sa ii aplatizati. Apoi puneti cateva cubulete de unt din loc in loc, pe marginea tigaii si impingeti-le cu degetul ca sa alunece sub cartofi. Lasati-i cateva minute pe fiecare parte, pana cand devin aurii si crocanti. Sunt usor de intors, pentru ca devin ca o clatita uriasa. Pentru siguranta, va puteti ajuta de o farfurie cand ii intoarceti, daca nu reusiti sa faceti asta din mana.
3. Spargeti ouale deasupra cartofilor si bagati tigaia in cuptor pentru 6,8 minute. Eu am pus si niste felii de mozzarella printre oua. In timpul asta, caramelizati baconul intr-o lingura de ulei de masline si putin unt, pana cand devine crocant.
4. Cand ouale si cartofii sunt gata, puneti baconul deasupra. Merg foarte bine langa o salata proaspata de primavara.
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu